GB ASM

Grădina Botanică (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Ce este G.B.(I) a AŞM

Gradina Botanică (Institut) a A.S.M. isi ia inceputul din septembrie 1950, in baza Sectorului de Botanica.  ORGANIGRAMA
Sub conducerea acad. A. Ciubotaru, in partea de Sud-est a or. Chisinau pe o suprafata de 104 ha, a fost construita actuala Gradina Botanica.
Asezarea geografica: Gradina Botanica este amplasata in partea de Sud-est a or. Chisinau, sectorul Botanica si impartit, aproape in parti egale, de Valea Crucii, pe care cindva curgea un riulet, ce isi seca apele in arsita lui cuptor. Legatura Gradinii Botanice cu zonele orasului este foarte lesnicioasa, intrarea principala in gradina facindu-se din bd. Dacia, din dreptul "Portilor or. Chisinau", prin aleea centrala de Picea pungens, alee care intretaie poiana centrala, devenind principala axa de compozitie in partea de Vest a Gradinii Botanice. A doua intrare in Gradina Botanica din str. Padurii 18, isi face intrare in Gradina Botanica prin aleea de Tilia argenteae, Tilia tomentosa si Tilia cordata.

Solurile: Pe teritoriul Gradinii Botanice se intilnesc peste 24 tipuri de sol, inclusiv soluri aluviale, cernoziomuri bogate cu un strat de 80-90 cm, pe alocuri la suprafata apar roci a diferitor tipuri de argila, nisipuri, iar în lunca persista soluri podzolice.

Hidrografia: Teritoriul Gradini Botanice este strabatut de piraul "Valea Crucii", alimentat din izvoarele de coasta. Prin indiguirea lui, s-au construit patru rezervoare acvatice, care, aflindu-se la nivele diferite, formeaza o cascada de lacuri. Apele subterane se afla la diferite adincimi intre 1,5 - 7,0 m., mlastini naturale lipsesc.

Terenul: Sub aspectul orografiei, hidrografiei, solului si subsolului este foarte variat, creindu-se conditii de amplasare si cultivare a unui genofond foarte bogat si variat de plante indigene si exotice. Peisajul teritoriului Gradinii Botanice, reprezinta o enorma semi-cupa, unde sunt expuse, intr-o anumita ordine zonele vegetale care in miniatura reprezinta teritoriul Republicii Moldova.

La baza proiectarii si constructiei Gradinii Botanice a fost pus principiul ecologico-sistematic cu amplasarea grupurilor de plante in stil de landsaft, fapt ce faciliteaza orientarea pe teren in studierea vegetatiei si corespunde cerintelor compozitionale estetice si exigentelor ecologice ale speciilor de plante.
Ca orice gradina botanica si Gradina Botanica din or. Chisinau este organizata pe sectoare. Unele sunt amplasate sub cerul liber, fiind populate cu plante anuale rezistente la conditii geroase, altele sunt amplasate in spatii acoperite protejate in care plantele vii sau conservate in diverse moduri sunt protejate cu grija.

  

La intrarea principală în Grădina Botanică ne întâmpină arbori viguroşi de Sophora japonica. Decorativitatea lor se manifestă în perioada înfloririi, la mijlocul verii şi toamna, când frunzele acestora capătă o nuanţă de galben deosebit. 

O alee creată din castan (Aesculus hippocastanum) şi, în mijloc, molid argintiu (Picea pungens) ne îndeamnă să admirăm farmecul peisajului compoziţional al Grădinii Botanice. Apoi trecem în grădina de trandafiri, Rozarium (2,69 ha). Grădina de trandafiri este divizată în 16 parcele cu pergole de diferite forme şi dimensiuni, intersectate de alei şi cărări. Aici au fost sădite peste 650 soiuri şi specii de trandafiri şi  mai bine de 30 specii de arbori şi arbuşti decorativi. Diversitatea de trandafiri întruneşte formele de: Thea hibrida - 332 soiuri; Floribunda - 152 soiuri; Grandiflora - 32 soiuri; Polzantha - 21 soiuri; forme agăţătoare şi semiagăţătoare - 71 soiuri.

În preajma grădinii de trandafiri se află Grădina de pomi cu coroana dirijată şi Lianariul.

În Grădina de pomi cu coroana dirijată sunt expuse formele artificiale de coronament şi plante pomicole cu coronament obişnuit şi plângător. În total, aici sunt plantaţi cca 600 pomi, dintre care 50 soiuri de măr şi păr dispuşi în 30 forme de coronament.

De o parte şi de alta a aleii sunt amplasate formele decorative de măr (Malus purpurea, Malus pumila). În continuare, paralel cu aleea centrală, sunt formate cordoane orizontale cu două braţe, apoi sunt amplasate palmeta candelabru, spre periferie - forma de cordon orizontal, cu un braţ din soiuri de măr, şi cordonul oblic din păr altoit pe gutui.                  Aici mai întâlnim şi forme de cordon bietajat cu două braţe, cordon vertical şi cordon bietajat cu un braţ, din soiuri de măr. Paralel cu aceste forme, sunt expuse cordoane ondulate din păr, cordoane cu unu şi două braţe, în trepte, din soiuri de măr.

Lianariul este o expoziţie de plante lemnoase agăţătoare - liane. În Lianariul Grădinii Botanice sunt expuse cca 80 specii şi varietăţi de liane, 10 specii de arbuşti decorativi şi 25 taxoni de plante floricole. Pe aleea principală sunt amplasate pergole de diferite forme şi dimensiuni de care se agaţă lianele: Fallan baldshuanica; Campsis radicans; Ampelopsis bodiuie; Wisteria floribunda. La periferie sunt expuse 14 specii şi forme de Lonicera, Clematis etc.

De la punctul de intersecţie a aleilor  din expoziţiile Rozariu, Lianariu şi Grădina de pomi cu coroana dirijată trecem în Rocariu (grădina cu pietre şi prundiş). Aici putem admira peisajul constituit din diferite forme din piatră de gresie, granit şi calcar, expuse pe covorul din prundiş şi completat cu variate specii de plante decorative. Rocariul în partea de jos este delimitat de o alee de mesteacăn (Betula verrucosa).

Ieşirea din Rocariu continuă cu o alee de arbori de Cercidiphyllum japonicum (arbore purpuriu), originar din Arhipelagul Curilelor şi Japonia.

În patria sa acest arbore atinge înălţimea de 30 m şi diametrul tulpinii până la 1,2 m. Primăvara frunzele sunt de culoare roşiatică. După maturizare, ele devin verzi, cu nuanţă albăstruie pe partea superioară. Toamna aceste frunze obţin nuanţe de galben, portocaliu sau purpuriu.  

În stânga acestei alei, la o depărtare nu prea mare, se află un grup de magnolii japoneze (Magnolia kobus), originară din Koreea de Sud şi Japonia. În condiţii favorabile, această plantă atinge înălţimea de 10 m şi diametrul tulpinii de 60-70 cm, coroana fiind ovată.

Magnolia japoneză înfloreşte în luna aprilie, cu mult înaintea altor specii arborescente. Florile, plăcut mirositoare, se desfac până la apariţia frunzelor. Ele au un diametru de până la 10 cm şi sunt formate din trei sepale mici verzui, caduce şi din 6-9 petale oblong-ovate, de culoare albă, conturate la bază cu o fâşie roz-violetă. Fructul magnoliei, numit foliculă, are formă alungită şi se aseamănă cu un con, de culoare roz închis, evidenţiindu-se printre frunzele încă verzi.

În vecinătatea arborilor de Magnolia kobus se află o grupă de arborele-de-lalea (Liriodendron tulipifera) din familia Magnoliaceae, originar din America de Nord. Acest arbore, în condiţiile patriei sale, atinge dimensiuni considerabile: 50-60 m înălţime, până la 3,5 m grosimea tulpinii şi o longevitate de până la 500 ani. Are flori decorative, apicale, solitare, hermafrodite, în formă de cupă, asemănătoare cu florile de lalea, 4-8 cm în diametru, de unde şi denumirea „arbore-de-lalea”, petalele - de o culoare galben-sulfurii şi frunze mari, lucioase, în formă de liră (de unde şi denumirea de Liriodendron).

Două exemplare de Magnolia Soullangeana „Alexandrina” cu splendide şi enorme flori de o nuanţă roz-violet, încheie aleea de Cercidiphyllum japonicum. (în partea stângă). În continuare, admirăm reprezentanţi din familia Rosaceae: Rosa spinosissima, Persica vulgaris f. atropurpurea – decorativă prin frunzele de un purpuriu-întunecat, Padus mahaleb, Prunus pissardii – deosebit prin frunze roşiatice şi fructe de o nuanţă roşu-închis, Prinsepia uniflora şi P. sinensis care înfrunzesc primăvara devreme. Urmează speciile de Padus, (mălin) cca 12 specii – P. grayana, P. serrotina, P. racemosa, P. virginiana etc. Alături de plantele de mălin s-a „rătăcit” un Cercis (arborele lui Iuda) - Cercis canadensis, care în timpul înfloririi, prezintă o privelişte uimitoare, datorită fenomenului de cauliflorie – toate ramurile sunt acoperite abundent cu flori papilionate, de culoare liliachie.

Sectorul floricultură este amplasat în centrul Grădinii Botanice. Aici este expusă o diversitate de plante floricole decorative anuale, bianuale şi perene, care prin modul de amplasare şi grupare, succesiunea înfloririi şi culorii - constituie o expoziţie cu caracter permanent,  destinată recreării, instruirii şi educaţiei. Gama de culori irepetabile - farmecul deosebit al întregii compoziţii floricole sunt cele mai apreciate de vizitatori.

Frumuseţea florilor poate fi admirată pe tot parcursul perioadei de vegetaţie. Primăvara timpuriu ne bucură privirea crocuşii, toporaşii, narcisele, lalelele, bujorii, apoi „se aprind” superbele lumânări de eremuruşi etc. Nu mai puţin impunătoare este şi perioada de vară, prin specii originale de irişi, gladiole, crăiţe, pufuleţi, irepetabila gamă de culori a crinilor de vară etc., iar toamna ne bucură privirea canele, crizantemele, astrele perene cu inflorescenţe nuanţate deosebit de fascinant.

Sectorul resurse vegetale adăposteşte grupe de plante aromatice, medicinale, furajere, tehnice, condimentare, tinctoriale. Sunt expuse cca 500 specii de plante din 44 familii şi 108 genuri. Expoziţia constituie un laborator sub cerul liber, unde se efectuiază observaţii asupra plantelor, care prezintă interes eonomic. Plantele furajere netradiţionale enumără cca 250 specii şi forme. În rezultatul investigaţiilor a fost elaborată şi propusă lista speciilor de plante furajere de perspectivă, introdusă în cultură o nouă plantă furajeră - Ciumărea orientală.

Vis-à-vis de sectorul de floricultură se află un pâlc de mesteceni, familia Betulaceae. Aici pot fi admirate speciile: Betula pendula - mesteacăn alb, B. nigra, B. papyrifera – mesteacăn de hârtie, numit astfel pentru faptul că de pe tulpină se dezlipeşte un strat asemănător hârtiei, B. alleghaniensis; B. Schmidtii; B. lenta etc. Parcurgând aleea de mesteceni, ajungem la lacul superior, unde pe versantul malului drept, este amplasată expoziţia de conifere – Pinariul. 

Pinariul (10 ha) este situat pe panta cu expoziţie nord-vestică, în partea sudică a Grădinii Botanice.

Aici pot fi admirate cca 160 specii şi varietăţi de conifere din Asia, Europa, America de Nord. Brazii viguroşi de: Abies concolor, A. sibirica, A. sachalinensis, molidul comun - Picea excelsa şi varietăţile P. omorica, P. orientalis, P. glauca, P. obovata.

Nu poate rămâne neobservat duglasul Pseudotsuga taxifolia, cu solzi protectori (bractee) în con, care întrec cu mult în lungime solzii seminali. În patria lor, aceste conifere ating o înălţime de cca 100 m, diametrul trunchiului fiind de până la 4 m şi longevitatea cca 600 ani.

Pe versantul cu expoziţie nordică a Pinariului găsim o diversitate considerabilă de pin Pinus nigra, P. mungo, P. excelsa, P.  strobus,  P.  ponderosa.  Tot aici întâlnim şi zada (Larix europaea, L. sibirica) conifer cu cel mai preţios lemn şi care are proprietatea de a pierde frunzele pe timp de iarnă.

Sectorul Flora Moldovei, (suprafaţa – 14 ha), teritoriu cu relief similar tipurilor de vegetaţie, formaţiunilor şi asociaţiilor naturale.  Sunt expuse tipurile principale de vegetaţie ale Moldovei: forestieră, de stepă, de luncă, acvatică şi palustră. În scopul expunerii în natură a vegetaţiei spontane au fost create expoziţii de pădure: „Stejăret şi carpen”, „Gorunet cu carpen”, „Gorunet cu scumpie”, „Stejar pufos”, „Gorunet cu tei şi frasin”, „Făget”, „Gorunet cu fag”, „Stejăret cu cireş”, „Sălcişi şi plopiş”.

Sectorul vegetaţia de stepă expus pe o suprafaţa de 0,5 ha, versant cu expoziţie nordică. În rezultat au fost create asociaţii vegetale de negară, păiuş, bărboasă, laptele câinelui, albăstriţă etc.; unele plante de luncă, precum raigrasul, pirul târâtor, câteva specii de trifoi etc. reprezentanţi a cca. 153 specii de plante ierboase. În acest sector sunt expuse 39 specii de plante rare: Koeleria moldavica, Ephedra distachya, Genista tetragona, Schivereckia podolica, Paronychia cephalotes etc.

Siringariul (1,174 ha) – grădina de liliac - include 150 soiuri şi varietăţi de liliac, cu o gamă de culori (alb, liliachiu, liliachiu-roz, albastru-liliachiu) şi forme a inflorescenţelor reprezintă o irepetabilă diversitate, care se împarte în soiuri: timpurii - Berrzer, Necker, Buffon, Flora; mijlocii - Madame Abel Chatenay, Madame Florent Stepan, Ancubaefolia; târzii -  Excelent, Taras Bulba; Madame Antoine Buchner.

Alpinariul (0,436 ha)  este o construcţie monumentală a ecosistemului montan cu vegetaţie alpină şi subalpină, constituită din plante-pernuţe şi grohotişuri: Carex curvula, Sedum alpestre, Campanula alpina, Festuca glacialis, Oxyura digyna, Calaminta alpina. Toate acestea se încadrează într-o diversitate a speciilor decorative de arbori şi arbuşti: Pinus nigra, Abies concolor, Thuja occidentalis, Juniperus sabina, Pinus silvestris, Pseudotsuga sp., Betula sp., Tilia sp. etc.

Pe malul drept al ultimului lac este amplasată expoziţia de plante din familia Fabaceae, atenţia fiindu-ne atrasă de Gymnocladus canadensis, originar din America, Asia şi Africa. Gimnocladul formează flori adunate în inflorescenţe paniculate terminale de diferite dimensiuni, cele feminine atingând lungimea de până la 25 cm. Înfloreşte în prima jumătate a lunii iunie; prezintă interes pentru apicultori. Fructul este o păstaie dehiscentă de cca 15 cm lungime şi 5-6 cm lăţime, groasă, seceriformă. Gimnocladul face parte din categoria speciilor cu lemn dur şi greu.

Nu poate fi trecut cu vederea salcâmul-roşu-vâscos (Robinia viscosa), cu flori papilionate, inodore, lungi de 2 cm, cu corola roză, adunate a câte 6-15 în inflorescenţe racemiforme terminale. Deseori înfloreşte de două ori pe vară, prin iunie – iulie, iar mai apoi, şi în august. Fructul prezintă o păstaie lanceolată, glandulos-păroasă. Tot aici îţi atrage privirea şi Spartium junceum arbust cu o înălţime de cca 2–3 m, cu ramuri lipsite de frunze, cu flori de o nuanţă gălbuie.

În vecinătatea expoziţiei de Fabaceae, pe un teritoriu destul de imens, sunt expuşi reprezentanţii familiei Aceraceae, cu speciile Acer negundo, A. nigrum, A. laetum, A. platanoides, A. pseudoplatanus etc. cca 25 specii şi varietăţi de arţar.

Familia Juglandaceae este reprezentată prin speciile de nuc Juglans regia, J. cinerea, J. cordiformis, J. sieboldiana, , J. major, J. hindsii, J. nigra, J. Rupestris, Pterocarya pterocarpa (nuc aripat) etc.

În vecinătatea asociaţiei de arţari expoziţia de frasin se impune prin aspectul neobişnuit, reprezentată prin speciile Fraxinus excelsior, F. ex. f. aurea, F. ex. f. pendula etc. cca 14 specii şi varietăţi.

Nu poate rămâne neobservat Ginkgo biloba, originar din China. Acest arbore este considerat ca „fosilă vie”, existenţa lui pe Terra se constată de cca 200 milioane ani, de pe timpurile dinozaurilor.

Continuând vizita pe aleea din preajma str. Grădina Botanică, în direcţia spre intrarea centrală, observăm expoziţia de platan: Platanus orientalis şi Platanus acerifolia - arbori măreţi, decorativi, atingând înălţimea de cca 50 m şi diametrul tulpinii până la 1,8 m, longevitatea acestora fiind de cca 2000 ani. Caracteristic acestor arbori este exfolierea exterioară a scoarţei, care, căzând, dezgoleşte stratul mai deschis la culoare al tulpinii din această cauză arborele este numit „neruşinat” (arbore-striptiz).

Pe partea stângă a aleii sunt expuse speciile de stejar. În flora spontană a Republicii Moldova sunt răspândite doar trei specii: Quercus robur, Q. petraea şi Q. pubescens. În expoziţia de stejar sunt plantate cca 14 specii şi varietăţi: Q. rubra (stejar roşu) -  foarte atrăgător toamna, cu frunze de o nuanţă roşu închis, Q. caucasica, Q. mongolica, Q. serrotina, Q. cerris, Q. dentata.

Lumea vegetală nu este lipsită de curiozităţi, de exemplu, familia Scrofulariaceae este alcătuită din plante erbacee, excepţie făcând Paulownia tomentosa, originară din China Centrală şi Japonia. Este un arbore înalt de cca 20 m cu frunze de până la 50 cm lungime, se consideră că Adam şi Eva au folosit frunzele de paulownia în calitate de îmbrăcăminte. Florile campanulate, de 5–6 cm lungime, aromate, cu corola de o nuanţă violet-pal, glandulos-tomentoase pe dinafară şi cu nişte pete întunecate şi fâşii galbene în interior. Fructul este o capsulă bivalvă lignificată, ovată.

În preajmă observăm reprezentanţii familiei Bignoniaceae, cu speciile: Catalpa speciosa, C. ovata, C. bignonioides. Arborii au frunze caduce, fiind numiţi şi „arbori trompete”, datorită structurii specifice a florilor. Florile sunt cu corola tubulară, desfăcute la exterior în două labiuri, adunate în inflorescenţe paniculate terminale. Inflorescenţele mari, albe ca neaua, împreună cu frunzişul bogat constituie particularităţile decorative principale ale speciilor de catalpă. Este o plantă meliferă. Fructul este o capsulă cilindrică ce poate atinge în lungime cca. 40 cm.

Nu departe se zăresc specii de arbori din familia Rosaceae a genurilor Crategus, Malus, Sorbus, Spiraea. Unele din aceste specii sunt strămoşii plantelor pomicole contemporane. Continuându-ne promenada, ajungem şi la speciile de castan: Aesculus parviflora în formă de arbust, decorativ prin habitus şi inflorescenţe. Apoi observăm Aesculus macrosperma, A. chinensis, A. h. „baumanii”, A. h. „Pavia”, A. octandra, A. carnea - castan cu flori roşii e

Foarte ademenitoare şi interesantă este expoziţia de Cupresaceae cu diverse forme de Thuja occidentalis; Thuja oc. f. columnaris; T. oc. f. filifera; T. oc. f. filicoides; T. oc. f. lutea; T. oc. f. compacta; Ephedra – unica specie de conifer întâlnită în flora spontană a Republicii Moldova, specii şi varietăţi de ienupăr (Juniperus sp.)  

Sectorul Plante tropicale. (s. – 2 500 m2) adăposteşte un genofond de cca 2 500 taxoni, originari din zonele subtropicală, tropicală şi ecuatorială ale Terrei, de pe toate continentele.

În primul compartiment ne este oferită posibilitatea de a admira reprezentanţii ferigilor (Polypodiophita) – plante superioare străvechi, cu frunze deosebite din punct de vedere morfologic. Elementul atrăgător al acestor plante este varietatea formei frunzelor, de la simple, cu marginea întreagă (Asplenium nidus), până la compuse, multifidate (Nephrolepis exaltata). Majoritatea au tulpină sub formă de rizom (Cyrtomium falcatus, Polypodium aureum etc.) şi rareori au trunchi lemnos (Blechnum). Frunzele sunt mari în raport  cu tulpina şi, la începutul dezvoltării sunt răsucite (circinate).

Iată şi Platycerium alcocorne, epifită, originară din pădurile umede australiene. La această formă distingem dimorfism foliar: frunze lungi, divizate, fertile, după formă se aseamănă cu coarnele de cerb de unde şi denumirea populară „coarne de cerb”. Altele în poziţie bazală, formă auriculară, se usucă devreme, facilitând formarea unui sol bogat în humus şi apă. În continuare observăm Selaginella de talie mică, tulpina târâtoare, ramificată dihotomic, cu frunze de dimensiuni inegale.

Atrăgător este şi năvalnicul (Phyllitis scolopendrium L.) care spre deosebire de alte ferigi are frunzele sempervirescente, cu limbul foliar întreg. După formă sunt lanceolat-alungite, scurt peţiolate, cu baza cordată.

În această secţie putem admira Anthurium (spadixul şi spata de o nuanţă roşu-carmin), Spathiphyllum (spata de o nuanţă albă), Dieffenbachia din familia Araceae (ne copleşesc prin aspectul decorativ al florilor, şi frunzelor), o varietate bogată de Ficus şi Scheflera.

Următoarea secţie adăposteşte o bogată diversitate de specii şi forme din familia Araceae (gen. Aglaonema, Philodendron, Rhaphidophora etc.). De exemplu, Monstera deliciosa, liană originară din America tropicală, este admirată pentru aspectul frunzelor sale: de dimensiuni mari, pieloase, perforate şi adânc decupate pe margini. Produce o inflorescenţă spadiciformă şi un fruct cilindric de cca 15–18 cm lungime, comestibil.

Orhideele - datorită parfumului, culorii, formei şi mărimii florilor - sunt foarte atractive. De aceea, interesul pentru a le introduce în cultură a existat şi există în continuu. Un număr nu prea mare de orhidee pot fi întâlnite şi în serele noastre: Paphiopedilum, Cymbidium etc.

În vecinătate cu orhideele se află şi o bogată colecţie de plante din familia Bromeliaceae, epifite din bazinul Amazonului. Impresionant este aspectul decorativ al frunzelor şi inflorescenţei unor specii - Aechmea, Billbergia, Nidularium, Pitcairnia, Cryptbergia etc.

Te copleşeşte cu frumuseţea „Pasărea paradisului” (genul Strelitzia), originară din regiunea sud-africană. Denumirea ei se datorează inflorescenţei, ce are aspect de pasăre în zbor cu o gamă de culori arzătoare (galben, albastru, albă şi verde). Florile apar succesiv, prelungind, în acest fel, perioada de înflorire a plantei (Strelitzia reginae; Strelitzia Nicolai).

Putem admira lămâiul (Citrus limon), mandarinul (Citrus reticulata) etc. - bine cunoscutele Citrus, plante originare din zona tropicală şi subtropicală a Asiei.

De asemenea vizitatorii au ocazia de a remarca habitusul şi, uneori fructele cu importanţă alimentară recunoscută a rodiei (Punica granatum), smochinului (Ficus carica), dafinului (Laurus nobilis) etc.

Spaţiul superior al incintei acestei secţii este ocupat de o plantă cu aspect de liană Tetrastigma sp., din fam. Vitaceae cu frunze mari şi decorative.

Impresionează prin dimensiunea lor reprezentanţii familiei Palmae, una din cele mai impunătoare grupe de plante exotice, monocotiledonate. Caracteristic aspectului acestora este tulpina neramificată, netedă sau acoperită cu resturi de frunze vechi, terminată cu un buchet de frunze penate sau palmate. Importanţă lor economică este apreciată datorită utilităţii multilaterale: hrană; lemn de foc; material de construcţii; fibre textile etc.

Îţi desfată privirea palmierii ornamentali, cu frunze în evantai - Washingtonia filifera, W. robusta originari din California, Phoenix roebelenii cu provenienţă din India şi China, cu frunze penat-compuse, elegant arcuite, etc.

Oranjeria Grădinii Botanice a A.Ş.M. adăposteşte exemplare ale familiei Cycadaceae, forme primitive în cadrul plantelor fanerogame actuale. Cea mai răspândită specie a genului este Cycas revoluta, originară din Japonia. Alături de aceasta, recunoaştem o altă specie de cicas - Cycas circinalis. Plantele sunt dioice (cu flori femele şi respectiv mascule, pe indivizi separaţi). Aspectul lor general este asemănător ferigilor arborescente: frunzele mari, penate, sunt aşezate în buchet, la vârful tulpinii neramificate.

Atenţia vizitatorilor este atrasă, în special în sezonul hibernal, de reprezentanţii genurilor Camellia şi Azaleae, care sunt împodobite cu flori de diverse nuanţe şi forme decorative.O altă secţie adăposteşte reprezentanţii familiei Cactaceae, originari din zonele de deşert sau semideşert ale Americii de Nord şi Sud, zona mexicană fiind cea mai bogată în specii. Aspectul, forma şi dimensiunile plantelor sunt „originale”, acestea constituind consecinţe ale adaptării la condiţiile mediului. Modificare esenţială suportă aparatul foliar – respectiv dispariţia frunzelor prin transformarea lor în spini; rolul frunzelor este îndeplinit, în principal, de tulpină. Atracţia faţă de cactacee este exprimată prin preferinţe estetice. Geometria formelor, unele particularităţi legate de aspectul şi inserţia spinilor, delicateţea şi cromatica florilor la Astrophytum, Lobivia, Rebutia, Gymnocalycium etc. Aici sunt prezenţi reprezentanţii genurilor Echinocereus, Echinopsis, Mammilaria etc., de asemenea şi cactuşii epifiţi Rhipsalis, Epiphyllum, Zygocactus etc.

Fructele cactuşilor din genurile: Opuntia, Cereus, Echinocereus, Mammillaria au importanţă alimentară pentru om şi animale. Din fructele lor se extrag sucuri pentru diverse utilizări.

Următoarea secţie adăposteşte plante suculente (grase). Acestea, aparţin diferitor familii botanice, însă au caracteristici esenţiale comune: reţin şi acumulează apa în organele vegetative, reflex impus de adaptare la condiţiile aride de existenţă în ţinuturile de origine.

Aici menţionăm şi reprezentanţii familiei Crassulaceae, cu frunze groase, cu aspect cărnos, adevărate „rezervoare de apă”, particularitate, ce, împreună cu alte înzestrări morfo-anatomice, le asigură rezistenţa la condiţiile neprielnice ale mediului.

Reprezentanţii genului Stapelia atrag atenţia prin diversitatea de formă şi colorit a florilor, dar care cu regret, elimină un miros dezagreabil.

Similititudinea cu pietrele reprezintă o caracteristică a plantelor din genul Lithops. Tulpinile sunt scunde, lăţite, cărnoase, bilobate, de forma unor pernuţe. Florile, viu colorate, au o scurtă perioadă de existenţă. Sunt de origine africană. De aceeaşi provenienţă sunt şi alte plante suculente, cu flori variate, viu colorate, agreate şi în apartamente: Senecio, Haworthia, Gasteria etc.

Pentru colecţia de plante suculente africane reprezentative sunt unele specii din familia Euphorbiaceae. Latexul, cu proprietăţi toxice, conţinut în ţesuturile vegetale, constituie o caracteristică a reprezentanţilor familiei. Habitusul este, în general, variat: plantele pot avea dimensiuni mari şi aspect arborescent (Euphorbia tirucalli, E. trigona, E. tenuirama) sau de coloană (E. leuconeura) sau pot fi mici (E. caput-medusae. E. globosa etc

Sansevieria este o plantă remarcabilă prin frunze liniare, rigide, erecte, cărnoase. Forma şi cromatica acestora, care diferă la specie şi soi, le conferă atribute decorative.

Plantele genului Agave sunt originare din America Centrală. Ele deţin frunze cărnoase dar rigide, cu margini ţepoase, dispuse în rozetă bazală. Unele specii ale genului constituie o sursă de produse utile: din frunzele lor (A. fourcroydes, A. sisalana, A. lechuguilla) se extrag fibre vegetale cu întrebuinţare textilă; din sevă se prepară băutură alcoolică.
Grădina de Iarna. Sector de instruire şi recreare. În acest spaţiu poţi admira plante ierboase ca Bananierul, de o înălţime de cca 10 m şi diametrul tulpinii de până la 30-40 cm. Miraculoasele flori de nufăr (Nymphaea sp.) Nu mai puţin  atrăgătoare este şi BoughenWilia cu flori de o nuanţă liliachie. 

Lumea Animală. Pe teritoriul Grădinii Botanice au fost constatate cca 80 specii, inclusiv: mamifere 5 specii, păsări 17, peşti 8, amfibii 3, reptile 2, nevertebrate 42, dintre care fluturi 30 specii.

Mamiferele sunt reprezentate prin insectivore – o specie - arici-comun (Erinaceus europaeus); lagomorfe – o specie - iepure-de-cîmp (Lepus europaeus); rodentia – trei specii: veveriţă (Sciurus vulgaris); orbete (Nannospalax leucodon); şoarece-de-mişină (Mus spicilegus) etc.

Îşi fac cuib cca 20 de specii de păsări, unele sunt migratoare, altele obişnuesc să rămînă numai în timpul iernii. Cele mai frecvente specii de păsări sunt: fazanul (Phasianus colchicus); găinuşă-de-baltă (Galinulla chloropus); lişiţă (Fulica atra); porumbelul gulerat (Columba palumbus); guguştiucul (Streptopelia decaocto); cucveaua (Atehne noctua); ciocănitoarea-de-grădini (Dendrocopos syriacus); rîndunică (Hirundo rustica); piţigoiul albastru (Parus caeruleus); grangurul (Oriolus oriolus); gaiţa (Garrulus glandarius); coţofana (Pica pica); graurul (Sturnus vulgaris); vrabia-de-casă (Passer domesticus); cinteza (Fringilla coelebs); sticlete (Carduelis carduelis); mugurarul (Pyrrhula pyrrhula) etc.

În reţeaua de lacuri ale Grădinii Botanice sunt prezente cca 8 specii de peşti. Cei mai răspîndiţi sunt: crapul (Cyprinus carpio); carasul-argintiu (Carassius auratus gibelio); bibanul (Perca fluviatilis) etc.

Amfibiile sunt prezent prin speciile: broasca-rîioasă-brună (Bufo bufo); broască-mare-de-lac (Rana ridibunda); brotăcel (Hyla arborea) etc.

Reptilele nu prea sunt bogate în diversitatea de specii, dar sunt prezente prin broască-ţestoasă-de-baltă (Emys orbicularis); şopîrla-verde (Lacerta viridis).

Nevertebratele deţin o diversitate de specii foarte largă. Viermii inelaţi sunt prezenţi prin rîma-de-sol (Lumbricus terrestris) etc.

Moluştele se evidenţiază prin melcul viţei-de-vie (Helix pomatia); melcul-de-livadă (Cepaea vindobonensis); limax (Deroceras sp.) etc.

Crustaceele - racul-de-rîu (Astacus leptodactylus).

Insectele cele mai frecvente sunt: coropîşniţa (Gryllotalpa gryllotalpa); greieraşul (Grilus campestris); urechelniţa (Forficula auricularia); vaca-domnului (Pyrrhocoris apterus); carabida violocee (Carabus violaceus); rădaşca (Lucanus cervus); cărăbuşul-de-mai (Melolontha melolontha) etc.

O varietate de specii şi un colorit excepţional este reprezentat de către fluturi: fluturele polixena (Zerynthia polixena); fluturele coada-rîndunicii (Iphiclides podalirius); fluturele mahaon (Papilio machaon); fluturele aurora (Anthocharis cardamines); albiliţa verzei (Pieris brassicae); fluturele galateea (Melangria galathea); fluturele-amiral (Vanesa atalanta); fluturele ochi-de-păun de zi (Inachio io); fluturele urzichat (Aglais urticae); fluturele-strop-de-sînge (Zygaena filipendulae); fluturele-lui-Apolon-negru (Parnassius mnemosyne); polygonia-c-album (Polygonia c-album); arginia-mare-de-pădure (Argynnis paphia); argynia-mică-de-cîmp (Argynnis lathonia); arginia-mică (Boloria dia); fluturele scsieţilor (Vanessa cardui); fluturele-pestriţ-sapfo (Nepis aceris); albiţia-ridichii (Pieris rapae); albiliţa-napului (Pieris napi); gălbioara-de-luncă (Colias hyale); fluture-maera (Lasiommata maera); fluture-hiperantus (Aphanthopus hyperanthus); satir-cu-ochi (Maniola jurtina); fluture-glierion (Coenonympha glycerion); ochişori (Coenonympha pamphilus); fluture-dispar (Heodes dispar rutilus); fluture-icar (Polyommatus icarus); fluture-argus (Plebejus argus) etc.